Credințe, obiceiuri și superstiții în Dobrogea, acum 132 de ani (II) – Chestionarul Hașdeu

traditii 3

Credințe, obiceiuri și superstiții în Dobrogea, acum 132 de ani (II) – Chestionarul Hașdeu
5 (100%) 3 vot[uri]

Fiecare comunitate rurală dobrogeană din a doua jumătate a sec.XIX își avea particularitatea sa, demonstrată de răspunsurile oferite în chestionarul solicitat de Bogdan Petriceicu Hașdeu. Obiceiurile sunt adesea, diferite de la sat la sat. Nu trebuie să ne surprindă acest lucru, dacă ținem cont de faptul că în Dobrogea au venit, după 1877, numeroși români din Muntenia, Oltenia, Moldova sau Transilvania, fiecare grup aducând cu el tradițiile seculare din locurile de baștină.

Să începem cu Brezaia și Borbosele, obiceiuri întâlnite în multe dintre satele dobrogene, atât în județul Constanța, cât și în Tulcea. La Oltina, Bredaia (Brezaia) era o „ciocanatore” (n.a – ciocănitoare) de lemn, făcută de către flăcăi în seara de Crăciun, pentru a umbla cu colindul. La Dăeni, obiceiul era același, dar se făcea și de Sfântul Vasile, când se cerea „dezghețul” iernii. La Beilic (Viile), Brezaia era o fată împodobită cu flori multe. La Niculițel, Brezaia era numită „clanța”, un fel de cal de lemn făcut de băieți în preajma Crăciunului. Capul de lemn era făcut din două bucăți care se loveau între ele, în timpul dansului. Brezaia umbla din casă în casă, sărind dintr-o parte în alta și făcând un zgomot specific, în timp ce băieții ce o însoțeau strigau „iacă clanța noastră sau Brezaia noastră”. Brezaia este ba un cal, ba o capră sau chiar o văcuță, cum era la Somova de Tulcea, unde cu văcuța se mergea din casă în casă, tot de Crăciun și de Sfântul Vasile.

În satele majoritar bulgărești, Brezaia era total diferită. Obiceiul se derula după lăsata „secului de brânză”, în postul mare al Crăciunului. Feciorul se îmbrăca în cojoace întoarse pe dos, își punea pe cap și la picioare tot felul de petice de lână, își punea coarne pe cap, lua un ciomag la spinare și pleca la colindat din casă în casă.

În satul Ciobanu, Borbosele erau farmece și fermecături făcute cu cuțitul, cu frigarea sau mătura, pentru a face rău dușmanilor.

Se „discîntau” și se ungeau cu păcură sau cu grăsime pereții și „ușele” casei „dujmanului” iar pe jos, lângă prag se aruncau ardei roșii sau cenușă.

Zmeii, ființe fantastice întâlnite în folclorul românesc, sunt prezenți și în viața tuturor satelor dobrogene. La Topalu se credea că un zmeu se naște astfel: se strâng mai mulți șerpi la grămadă, „se freacă, fac clăbuc” iar din clăbuc se naște o „piatră scumpă”. Șarpele ce mănâncă piatra „se face smeu, se ridică sus la cer, se face noor și de acolo cade și se face buceheți” (poate sub formă de ploaie?). La Dăeni, zmeii erau ființe fantastice „care ar fi fugând naintea ploiei, urmați de nori groși și ar fi având aripi”. La Dunăreni (Mârleanu), Zeii și Balaurii erau „oameni, pesci sau șerpi care aducu ploaia”, în timp ce la Satu Nou erau șerpi gigantici care mănâncă „omeni și dobitoce”.

Omul Roș (cu fața roșie sau cu părul roșu) e văzut mai în toate satele ca om rău ce aduce ghinion, fapte rele și „cu care nu trebuie a te însoți”.

Vrăjile fac parte din viața comunităților. „Fetele mai cu seamă au obiceiu de a-și ghici norocul în ajunul anului nou, în diferite moduri – legând parii de la garduri”. Dacă parii au coajă, atunci soțul va fi bogat, dacă parul era gol, fără coajă, viitorul soț avea să fie sărac.

Alte fete de măritat făceau altfel: duceau o găină neagră în oborul vitelor. Dacă pasărea țipa iar vitele zbierau, atunci fata avea să se mărite în acel an. Alte fete semănau orz și grâu iar dacă acestea încolțeau repede, era semn de măritiș grabnic. Unele mame de fete făceau de asemenea vrăji pentru a visa noaptea fața viitorului ginere!

Fiecare comunitate se confruntă cu diverse boli, cu friguri, cu epilepsie, holeră și ciumă. Fiecare dintre acestea sunt explicate de popor într-un anume fel.

Pricina friguriloru, după spusa poporului, este din osteneală, din apă multă și din pometuri” scrie în Chestionar Ionu Negrescu de la Parachioi. Frigurile apar dacă mănânci fructe verzi, zarzăre sau prune.

De Epilepsie se crede că suferă doar cel pe care „îl chinuie necuratu” sau pe care l-au atacat “vânturile rele”. Uneori se crede că epilepsia (delă) vine din frică și că diavolu se lipesce de bolnavi.

Holera și ciuma „apar de la căldurile mari”. În alte sate, (precum Dăeni) Ciuma e o babă bătrână care atunci când ajunge într-un sat îi îmbolnăvește mai pe toți, „și rari din ei scapă”. Baba Ciumă se zice că stă ascunsă pe sub garduri și toată noaptea latră câinii la ea.

Un obicei extrem de interesant este Legarea Ploii. Ca să nu plouă se lua un burduf de vițel „plin cu apă din Martie” și care se îngropa „în mijlocul vetrei, la o adâncime de șase palme”. Nu ploua atât timp cât burduful era îngropat. Când se dorea ploaie, atunci se făcea dezlegarea (dislegarea). Burduful se dezgropa și se înțepa cu un vârf de ac, pentru ca apa să vină dar să nu fie ploaie atât de mare încât să înece pământul. Se mai credea că Legarea Ploii e făcută de zidari și cărămidari care nu doreau ca ploile să le strice ridicarea caselor. Mai rar, în unele sate, atunci când era secetă trebuiea să dezgropi din cimitir un mort înecat, să îi scoți scheletul și să îl pui înapoi într-o apă pentru ca ploaia să poată reveni pe pământ.

Stelele Căzătoare erau privite ca sufletele unor oameni morți. „Căderea unei stele pe ceriu este și moartea unui om de pe pământ. Când cad stele mari ca Luceferi atunci mor Împărați, Regi și alți Oameni Mari”. În unele sate se credea că „Dracu vrea să vadă minunile lui Dumnezeu și pentru asta se sue până aproape de ușile cerului. Dumnezeu trimite îngeri să îl gonească iar dracii cad pe pământ cu scântei”. Se considera că fiecare om își are steaua lui. Cine vedea o stea căzând atunci una dintre rudele sale avea să moară… (Va urma)

Bibliografie

Sursă principală

– Gheorghe Dumitrașcu, Liliana Lazia „ Dobrogea 1884-1885 în 31 de răspunsuri ale comunelor la Chestionarul Hașdeu”, prefață de Corina Apostoleanu; Editura Ex-Ponto, Constanța – 2010.

Surse secundare

  • Căpitanul M.D Ionescu – „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea”, 1904 (reeditată)

  • Dobrogea (1878 – 1928) – 50 de ani de viață românească

  • Florea Alexandru – Antologie de folclor dobrogean, Constanța 1980

  • Nazarettean A. I – Notițe istorice și geografice asupta provinciei Dobrogea, Tulcea, 1882

Mențiuni –

Acest al doilea material acoperă o parte dintre întrebările 158 – 185 din Chestionarul Hașdeu – legate de credințe populare și tradiții.

Informațiile și termenii citați aparțin învățătorilor din comunele menționate. Citatele aparțin acelorași surse.

Cei care au răspuns și sunt citați în material sunt următorii învățători: Ionu Negrescu (Parachioi – Băneasa); Gh. A. Eftușescu (Ciobanu); F. Ionășescu (Enășescu) (Dăeni, apare și ca Dăieni – la acea vreme în jud. Constanța dpdv. administrativ); Atan. Vasiliu (Dunăreni – Mârleanu); D. Gavrilescu (Gârliciu), C.Măldărescu (Rasova); C.Mihăilescu (Topalu), Șt. Voinea (Somova); I. Plesnilă – (Turcoaia), N. Ludivic (Niculițel), Th. Paraschivescu (Isaccea), Ghe. Ștefănescu (Satu Nou), Ath. Petru (Oltina).

Sursa foto – oracoolblog.files.wordpress.com, Romulus Vuia 1933 – Femei torcând

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Transport Constanta Optopeni

Translate »